5 decembrie, ziua voluntarilor. Știi programele astea faine de voluntariat?

Astăzi este despre ei, voluntarii inimoși care pun umărul la construcția unei lumi mai bune. Pentru tine. Pentru mine. La mulți ani lor, de ziua voluntarilor! Și… la cât mai mulți ca ei! 

Avem peste 1 miliard de voluntari în întreaga lume, conform unei estimări ONU.

Sunt 1 miliard de oameni cu sufletul deschis care aleg să dăruiască din timpul și energia lor unor cauze din comunitățile din care fac parte.

Emoția este numitorul lor comun. Plus bunătatea și dedicarea cu care întind o mână de ajutor.

Fiecare contribuție contează, tema anului 2025

Ziua voluntarilor este o sărbătoare internațională (International Volunteer Day – IVD), marcată în fiecare an pe 5 decembrie. Evenimentul există de 40 de ani, fiind instituit de Adunarea Generală a ONU în 1985

Tema din 2025 este “Fiecare contribuție contează”. Iar anul acesta sărbătoarea e cu atât mai specială cu cât se lansează oficial la nivel mondial Anul Internațional al Voluntarilor pentru Dezvoltare Durabilă (IVY 2026). 

Această sărbătoare extinsă are rolul de a sublinia importanța voluntarilor în comunitate. Anul Internațional al Voluntarilor 2026 este un apel către guverne, organizații și comunități din întreaga lume pentru a susține voluntariatul în toate formele sale.

Programe faine de voluntariat 

Și pentru că astăzi este ziua lor, am ales să vorbesc despre câteva ONG-uri la fel de inimoase. 

Sunt organizații care

  • luptă cu violența de gen,
  • apără drepturile femeilor,
  • luptă pentru egalitatea de gen,
  • sunt alături de copiii instituționalizați
  • militează pentru educația sexuală și sănătatea reproductivă.

Ți-am lăsat și câteva date de contact dacă vrei să iei legătura cu aceste organizații. Și te încurajez să intri pe site-urile lor. Să le cunoști mai bine. Să le afli misiunea și valorile. Și poate chiar să aplici la un program de voluntariat, dacă simți că vrei să-ți aduci contribuția. 

Asociația Sexul vs Barza 

A fost fondată în 2012 de Adriana Radu, membră în Plenul și Biroul Executiv al Consiliului Economic și Social al României din 2021, aflată acum la al doilea mandat. Aici reprezintă organizațiile non-guvernamentale pentru drepturile femeilor și drepturile sexuale și reproductive. 

“Lucrăm pentru un viitor cu copii și tineri sănătoși fizic și psihic, care să nu mai aibă parte de discriminare, abuzuri sexuale, sarcini nedorite, infecții cu transmitere sexuală. Inegalitatea de gen, violența sexuală, sănătatea precară fizică și mintală sunt o rețetă pentru eșec. O singură generație de copii sănătoși, care își ating întreg potențialul, e de ajuns ca noi toți să avem un viitor mai bun”

Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS)

A fost fondată în anul 1990 cu ajutorul IPPF (International Planned Parenthood Federation) pentru a răspunde nevoilor de informare, educare și oferire de servicii în domeniul sănătății sexuale și reproductive sănătății sexuale și reproductive.

„Am reușit să punem bazele sistemului de planificare familială din România. Misiunea organizației este aceea de a apăra sănătatea și a promova drepturile sexuale și reproductive, ca drepturi ale omului. Demersurile noastre vizează asigurarea accesului la servicii complete de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv contracepție, avort în condiții de siguranță și asistență medicală maternală.”

Tineri pentru Tineri 

Suntem aici pentru a-i ajuta pe tinerii din România să fie mai educați, mai sănătoși, mai conștienți de ei înșiși! 

PlanificaNeprevazutul.ro

PlanificaNeprevazutul.ro este o campanie de educare și informare în ceea ce privește metodele de contracepție de urgență și de lungă durată pentru prevenirea unei sarcini nedorite.

Prin intermediul site-ului, tinerii pot trimite mesaje în secțiunea „Întreabă medicul” și pot primi răspunsuri de la specialiști despre subiecte precum: sex, contracepție, începerea vieții sexuale, dar și altele.

Asociația Eros

EROS are ca scop normalizarea educației sexuale și emoționale.

Ghidul tău contemporan ce-ți zice pe bune despre sănătatea sexuală, sexualitatea, emoțiile, igiena și lista poate continua. Aici e locul unde ești înțeles, ascultat și ajutat!

Pe Stop

O inițiativă cetățenească transformată într-un ONG. Organizează cursuri de “Corp și Consimțământ” pentru adolescenți, prin intermediul voluntarilor care participă la traininguri. 

Vrem ca toate persoanele din România care au menstruație să aibă acces la produsele și informațiile necesare pentru a se îngriji corect pe perioada acesteia. Distribuim lunar pachete cu produse de igienă menstruală, organizăm cursuri despre corp, igienă și relații și facem demersuri ca legea să le faciliteze celor vulnerabile accesul la resursele necesare pentru gestionarea sigură și demnă a menstruației.

Iele-Sânziene

Asociația Iele-Sânziene este o organizație feministă, care derulează programe educative și sustenabile pentru adolescente și adolescenți din România.

Desfășoară proiecte îndreptate spre trei direcții:

  • managementul menstruației și drepturi reproductive (advocacy)
  • educație menstruală și sexuală (ateliere cu adolescenți)
  • feminism și egalitate de gen (proiecte educative civice pentru tineri)

Viziunea noastră este o societate în care tinerii au acces la servicii și informații despre sănătatea și drepturile lor reproductive. Susținem tinerii să își acceseze drepturile sexuale și reproductive și promovăm echitatea menstruală ca politică publică în România. Facem educație, advocacy și activism pentru egalitate de gen.

Centrul FILIA

Centrul de Dezvoltare Curriculara si Studii de Gen FILIA este o organizație feministă care face auzite vocile femeilor prin lucru direct în comunități și activități de advocacy, activism și sensibilizare, studii și analize.

Asociația Anais

Promovează egalitatea de gen, protejarea drepturilor femeilor și fetelor și sprijină victimele violenței domestice.

Asociația Necuvinte

Activitatea se concentrează pe 5 direcții majore:

  • Intervenție și ajutor în cazurile de violență domestică și de gen. Serviciile oferite de noi sunt gratuite
  • Acțiuni de lobby și advocacy
  • Campanii de informare și conștientizare și proiecte de educație preventivă
  • Formarea specialiștilor din sistemul de justiție și nu numai
  • Intervenție umanitară pentru refugiați.

Organizația noastră a făcut pași importanți în a deschide drumul și altor organizații de profil. De la parteneriate solide cu instituțiile publice cu responsabilități în prevenirea și combaterea violenței de gen, la prima campanie și caravană națională „Aripi Frânte” implementată în parteneriat cu Poliția Română, la modificarea Legii 217/2003 și propunerea de modificare a Codului Penal, organizația noastră își menține drumul către viziunea de schimbare profundă a societății românești.

Genfemei 

Scopul GENF este de a integra femeile într-un mod mai proeminent în domeniul artistic, fie ca artiste, fie ca subiecte.

Genfemei recrutează artiste și artiști care duc discuția despre femicid în stradă, în văzul tuturor. Dacă vrei să participi, trebuie să trimiți un portofoliu alături de propunerea ta la genfemei@gmail.com până pe 30 decembrie 2025.

Girl UP România

Girl Up este o platformă inițiată în 2010, cu sprijinul Națiunilor Unite, care luptă pentru egalitate de gen. Filiala din România a fost fondată de Sofia Scarlat în 2018, când aceasta avea doar 15 ani. În prezent, este alcătuită din peste 100 de adolescente de până în 18 ani, ce provin din 21 de orașe.

Deși provenim din medii foarte diferite, avem aceleași experiențe. România a crescut fete care, până la vârsta de 15 ani, împărtășesc în conversații de zi cu zi diferite tactici de prevenire a violenței pe care le folosesc.

Ajungem Mari

Ajungem MARI este programul Asociaţiei Lindenfeld ce susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor din centre de plasament şi medii defavorizate. 

În mod concret, lucrăm cu copiii din centre de plasament şi apartamente de tip familial pe care îi susţinem să ajungă MARI până când ies din sistemul de protecţie a copilului. Peste 1.300 de voluntari merg săptămânal la cei peste 3.500 de copii şi tineri incluşi în program, timp de cel puţin 8 luni, oferindu-le ajutorul pentru pregătirea sau recuperarea şcolară, realizând cu ei ateliere creative, de dezvoltare personală sau cultură generală, sprijinindu-i educaţional, moral şi emoţional să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiţi.

Mulțumim pentru tot ce faceți astfel încât lumea noastră, a tuturor, să fie una mai bună! Mai luminată! Mai sigură!

CITEȘTE ULTIMELE ȘTIRI:

Articole noi

Related articles