Vrei să fii moașă sau mămoș? Asociația Moașelor din România oferă o bursă de 32.000 de lei pentru un student sau studentă la Facultatea de Moașe din București.
Când vorbim despre sănătatea femeilor, ne gândim prima dată la medici. Dar există și o altă persoană importantă, care stă aproape de femei în momente-cheie: moașa. Nu ajută doar la naștere, ci oferă sprijin înainte, în timpul și după sarcină.
Mai mult decât atât, moașa poate face educație pentru sănătate, inclusiv despre sănătatea reproducerii, prevenirea sarcinilor nedorite și protecția împotriva abuzurilor sexuale.
În România, profesia de moașă este pe cale de dispariție, avertizează Asociația Moașelor, deși țara noastră are unele dintre cele mai mari rate ale mortalității materne și infantile din Europa.
În 2024 am înregistrat 6,6 decese la mia de copii vii, cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani. Rata este dublă comparativ cu media UE de 3,3 decese la 1.000 de nașteri vii.
Din acest motiv, Asociația a lansat Bursa #Gen2030 – Susținem noua generație de moașe.
Cine poate aplica pentru bursă?

Viitorii studenți la specializarea Moașe de la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Bursa asigură 8.000 de lei pe an pentru fiecare din cei 4 ani de studiu.
Înscrierile se desfășoară în perioada 1-30 august, iar câștigătorul e anunțat pe 20 septembrie. Extragerea câștigătorului bursei se va face prin platforma random.org.
Asociația are resurse pentru o singură bursă, însă invită companiile și persoanele fizice care vor să sprijine viitoarele moașe să susțină prin donații sau sponsorizări.
Cum ajungi moașă?
Nu oricine poate deveni moașă, ci sunt necesare studii universitare medicale de specialitate.
Conform datelor furnizate de Asociație, în România avem aproximativ 700 de moașe licențiate active, deși necesarul raportat la media europeană per populație este de 10 ori mai mare.
CITEȘTE ULTIMELE ARTICOLE
- Pakistan spune „stop” TVA-ului pe absorbantePakistan a renunțat la TVA-ul de 18% pe produsele pentru menstruație. Țara face un pas real împotriva sărăciei menstruale și se alături celor 17 țări care au TVA zero la… Citește mai mult: Pakistan spune „stop” TVA-ului pe absorbante
- Sexting în loc de aplicații de dating. Ce trebuie să știi ca să fii în siguranțăAplicațiile de dating nu mai sunt la modă. În schimb, tot mai mulți tineri din România trimit mesaje, poze sau clipuri cu tentă sexuală prin Instagram, Snapchat, WhatsApp sau TikTok.… Citește mai mult: Sexting în loc de aplicații de dating. Ce trebuie să știi ca să fii în siguranță
- Zero decese din cauza cancerului de col uterin, în Anglia, la fetele de 20 de aniNicio femeie de 20-24 de ani nu a murit de cancer de col, în Anglia, arată statisticile ultimilor 5 ani. Vaccinul HPV schimbă regulile jocului și reduce radical riscul acestui… Citește mai mult: Zero decese din cauza cancerului de col uterin, în Anglia, la fetele de 20 de ani
- Ce cred bărbații tineri despre sex? Un bărbat adevărat nu refuză sexul? Într-un cuplu, partenera trebuie să fie disponibilă pentru sex ori de câte ori are nevoie partenerul? Câți bărbați tineri sunt de acord cu aceste… Citește mai mult: Ce cred bărbații tineri despre sex?
- Două burse de 1.000 de euro pentru reportaje despre accesul la sănătateCentrul FILIA oferă două burse de câte 1.000 de euro pentru articole despre impactul măsurilor de austeritate asupra accesului la sănătate. Organizația oferă și sprijin pentru documentare și posibilitatea de… Citește mai mult: Două burse de 1.000 de euro pentru reportaje despre accesul la sănătate





