Zeul și Sălășluia-în, la Marea de Smarald

Era aproape greu de crezut cât de cald se simțea răsăritul, dar se putea trăi, totuși. Îl durea capul de parcă i-ar fi plesnit tâmplele. Și, cu toate acestea, îi plăcea teribil.

Chiar și situația ingrată: dormea sub un cal, lângă grajd, iar aerul mirosea a staul, a trupuri și a rut — avea ceva potrivit pentru el. Ținea o pisică grasă în brațe, doar ca să simtă că mângâie și este mângâiat. Avea nevoie de atingerea aceea vie, indiferent de specie.

Știa că beția și orgiile din noaptea trecută erau exact ceea ce trebuia să facă înainte să plece din lumea asta mizerabilă. Îi era recunoscător mamei sale că nu-l lăsase pe taică-său să-l scoată din uter, să-l incinereze și apoi să-l mănânce. De aceea fugise când înțelesese schisma lui Crist sub care se născuse.

Dar mai fericit decât el era Zeul.

Îl avea, în sfârșit, pe Sălășluia-în, cel dorit de secole. După episodul în care fusese taur printre brahmani, acum putea, prin bețivul acesta cu ochi albaștri, să-și împlinească planul. Să copuleze prin împrăștiere, printre străini, în căutarea unui Fiu Nou.

Zeul Sexului se bucura. Sălășluia-în era obișnuit cu durerea și cu băutura, cu durerea de după și cu mizeria dimineților. Nu avea nicio reținere să copuleze chiar și când agoniza de la strugurii dospiți ai lui Bachus. 

Tocmai de aceea Zeul era fericit: ochii albaștri aveau să domine sudul prin forță și masivitate, iar din ei aveau să se nască oameni. Mulți.

Poate că schisma de sub Crist avea să fie eradicată prin urmași, înainte să vină peste ei pesta călare din câmpia înghețată de la apus. Atunci vor fi mulți aici, își spunea Zeul, și el va fi mare. Vor fi din toate stirpele: oameni, cai, cornute, păsări, insecte. 

Timpul lui venise.

Dar durerea de cap se întărise la amândoi. Le lipsea frigul. Aici, la Marea de Smarald, era o căldură grea, aproape rea. Iar în clipa aceea, Zeului îi lipseau faptele.

Sălășluia-în se târî până la marea sărată, se aruncă de pe stânci în apă și rămase ascuns după ele până când luna își lăsă umbra peste valuri.

Atunci, așa cum i-ar fi cerut și Zeul, Sălășluia-în fură calul sub care dormise mai devreme și plecă spre oameni. Spre foc, băutură și miros de fecund.

Restul e istorie. Una cu multe, multe acte săvârșite de Zeu, prin puterea fizică a lui Sălășluia-în, putere pe care, uneori, nici Zeul nu o mai înțelegea.

CITEȘTE MAI MULTE EDITORIALE SEMNATE DE ZEUL SEXULUI

Articole noi

Related articles