Dreptul la avort, susținut de Parlamentul European. Ce urmează?

O inițiativă cetățenească pentru dreptul la avort, susținută de peste 1 milion de europeni, a primit vot pozitiv miercuri, 17 decembrie, din partea Parlamentului European. 

Inițiativa @myvoicemychoiceorg a fost lansată în aprilie 2024 și are drept scop asigurarea accesului la avort în Uniunea Europeană. 

Ce înseamnă o inițiativă cetățenească? Ei bine, reprezintă o modalitate prin care cetățenii UE se pot implica în elaborarea politicilor UE. Dar pentru a ajunge în Parlamentul European, e nevoie de cel puțin un milion de semnături din minim 7 state.

Ia inițiativa cetățenească europeană „Vocea mea, alegerea mea: avort sigur și accesibil” a primit susținere din partea a peste 1,1 milioane de europeni din 19 state. România a contribuit cu 6% din totalul semnăturilor strânse (peste 70.000).

„Frumusețea democrației este să ne unim forțele din toate partidele politice. Vom lupta până la final.” (Nina Kivac, coordonator al campaniei Vocea mea, alegerea mea. Credit foto: @myvoicemychoiceorg

Miercuri, 17 decembrie, aceasta a primit vot favorabil din partea unei majorități de 358 de parlamentari europeni. În plenul Parlamentului European au fost și 202 voturi „împotrivă” și 79 de abțineri.

Acum va ajunge pe masa Comisiei, care trebuie să vină cu un răspuns până în martie 2026. Fie va elabora un proiect legislativ, fie va da recomandări pentru statele membre. 

Propunerea prevede ca femeile care trăiesc în state restrictive să poată călători în alte țări UE pentru acces la avort. Totodată, să primească și sprijin financiar (transport și procedură).

Conform inițiatorilor, peste 20 de milioane de femei din Europa nu au acces la astfel de servicii, riscându-și sănătatea și chiar viața.

dreptul la avort

Cum este accesul la avort în UE și Europa

Accesul la avort legal și sigur nu este la fel în toate statele UE. Spre exemplu, în Malta, avortul este interzis în toate cazurile. Iar în Polonia există restricții majore după 2020, fiind doar câteva situații de excepție în care poate fi legal.

În Italia și Croația, avortul este legal în primul trimestru, dar femeile se confruntă adesea cu refuzurile medicilor.

În Ungaria avortul este posibil doar după îndeplinirea unor condiții precum consiliere obligatorie și perioade de reflecție. 

Majoritatea spitalelor publice, peste 80%, fie nu oferă servicii de avort, fie nu pot fi contactate, atrage atenția Asociația Moașelor Independente (AMI) într-un raport întocmit în 2024.

ㅤTotodată, organizația a atras atenția că procedura medicală este scumpă. Un alt motiv pentru care avortul este inaccesibil tuturor. Astfel avortul medicamentos costă în jur de 1800 de lei, în timp ce cel chirurgical este 4.800 de lei, scrie platforma genstiri.

Cum au votat cei 33 europarlamentari români?

Inițiativa a fost votată de europarlamentarii români din PNL, PSD și USR. De asemenea, europarlamentarul independent Nicu Stefănuță a susținut și el inițiativa.

Europarlamentarii AUR au votat împotriva, dar Diana Șoșoacă a lipsit de la vot, dar s-a declarat împotrivă. 

Am votat pentru garantarea dreptului la avort, inclusiv printr-un mecanism european de finanțare. A fost una din temele mele de campanie și des lumea m-a întrebat: „dar de ce dreptul la avort? Pentru că noi în România îl avem.” Da, în teorie îl avem, în practică nu prea, cu marea majoritate a spitalelor neoferindu-l, cu doctori care refuză pe bază de ‘conștiință’ și cu femei trimise la privat de la 1000 de euro în sus.

Nicu Stefănuță, europarlamentar independent

Citește ultimele articole din categoria SĂNĂTATE SEXUALĂ

Articole noi

Related articles