Peste 31.000 de fete din Republica Moldova vor avea acces la produse de igienă menstruală direct în școală, iar cumpărarea lor va fi făcută din bugetul de stat.
Proiectul va fi implementat în noul an școlar, 2026-2027. Ideea este simplă: fetele să nu mai fie nevoite să lipsească de la ore sau să caute soluții de moment atunci când au nevoie de produse de igienă menstruală.
Observăm mai multă încredere, mai puțină rușine și o atitudine mai deschisă față de un proces natural. Este un gest mic, dar cu impact mare, pentru că oferă siguranță, respect și egalitate.
Svetlana Dintiu, directoarea Liceului Teoretic „Ion Creangă” din orașul Căușeni
Igiena menstruală nu e un moft
Și nici subiect „de evitat”. Inițiativa face parte din programul „Școala EduLIFE”, lansat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în 2023, în patru școli-pilot, unde au fost instalate dispensere cu absorbante în toaletele școlilor.
- 2023: patru școli-pilot
- 2024: 164 de școli au primit dispensere și absorbante gratuite prin UNFPA
- 2025: școlile au achiziționat produse de igienă menstruale, pentru prima dată, din bugetul de stat. Alte 41 de școli au intrat în program.
- 2026: programul se extinde în 204 școli, cu resurse din bugetul de stat
Iar rezultatele proiectelor-pilot au fost concrete. S-a redus peste patru ori absenteismul cauzat de menstruație, de la 55,2% la 12,5%, conform datelor publicate pe platforma media Suntparinte.md.
Mai mult decât atât, într-un sondaj în rândul elevelor, aproape 56% au spus că acum se simt în siguranță la școală, iar 38,2% afirmă că băieții nu mai fac glume despre menstruație și au devenit mai respectuoși.
Accesul gratuit la produse de igienă menstruală reprezintă nu doar o măsură de sprijin pentru sănătatea și bunăstarea adolescentelor, ci și un pas important pentru reducerea absenteismului școlar și combaterea stereotipurilor.
Marcelina Baleca, șefa Direcției generale politici în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării
Totodată, prin „Școala EduLIFE” s-au organizat în școli ateliere de informare, au fost modernizate sălile de clasă pentru disciplinele care contribuie la dezvoltarea deprinderilor de viață, cabinetul medical și cabinetul psihologului școlar.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Media pentru Tineri și platforma media Suntparinte.md.
Pentru multe eleve, accesul la absorbante în școală poate părea un lucru mic. În realitate, poate face diferența între a sta liniștită la ore și a trece prin stres sau jenă. Igiena menstruală nu ar trebui să fie un subiect tabu.
CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE DESPRE SĂNĂTATE SEXUALĂ
- Ziar în loc de absorbant? Realitatea dură din spatele unei imagini viraleZiare pătate de sânge menstrual? În Africa de Sud, o reclamă virală ne pune față-n față cu o realitate dură: 4 milioane de fete de școală folosesc ziare în loc… Citește mai mult: Ziar în loc de absorbant? Realitatea dură din spatele unei imagini virale
- Moldova asigură absorbante gratuite în peste 200 școliPeste 31.000 de fete din Republica Moldova vor avea acces la produse de igienă menstruală direct în școală, iar cumpărarea lor va fi făcută din bugetul de stat. Proiectul va… Citește mai mult: Moldova asigură absorbante gratuite în peste 200 școli
- Produsele menstruale, la fel de esențiale ca săpunul și hârtia igienicăAsociația Iele-Sânziene și alte 45 organizații cer ca produsele menstruale să fie incluse în grupurile sanitare școlare, alături de săpun, hârtie igienică și coșuri de gunoi. Cu ocazia Zilei Internaționale… Citește mai mult: Produsele menstruale, la fel de esențiale ca săpunul și hârtia igienică
- Un elev de liceu aduce absorbante gratuite în 8 școli din județul luiUn elev de 18 ani a luat inițiativa de a aduce 70.000 de absorbante gratuite în 8 școli din Vâlcea, județul din care provine. Octavian, un elev de 18 ani… Citește mai mult: Un elev de liceu aduce absorbante gratuite în 8 școli din județul lui
- Hai și tu într-un maraton dedicat luptei cu sărăcia menstrualăVrei și tu să aduci o schimbare pentru fetele care se luptă cu sărăcia menstruală? Te poți înscrie într-un maraton caritabil la Sibiu. Inițiativa își propune să strângă fonduri pentru… Citește mai mult: Hai și tu într-un maraton dedicat luptei cu sărăcia menstruală







