Sălășluia-în, zeul obosit

Ea a ieșit pe ușă și l-a lăsat singur. Zeul Sexului, adăpostit în trupul lui Sălășluia-în*, rămăsese într-un birou birocratic, undeva prin anii 2000 și ceva. 

Un spațiu fără glorie, fără mit, fără chemare. Doar hârtii, pixuri, sertare și o lumină rece, de neon.

Nu mai avea mașină. Ar fi vrut să meargă pe centura orașului, să simtă vântul. Să simtă viața. Să simtă chemarea aceea veche care-l împingea mereu spre oameni. 

Dar nu mai era cazul. Nu știm din ce motive, poate oboseală, poate timp, poate lumea însăși, dar drumul nu-l mai voia.

Ea plecase.

Buzele ei, nici prea groase, nici prea subțiri, poate puțin mai cărnoase decât ar fi trebuit, dispăruseră în aerul înțepenit al clădirii

Sălășluia-în rămăsese cu gândurile lui. Se gândea la lume. La deficitul de copii despre care vorbeau oamenii.

Dar el știa că nu era chiar așa. Acolo unde lucra, printre neisprăviții sorții, era exces. Acolo viața se revărsa haotic, fără control. Aici, în lumea celor care aveau grijă de viața lor, era din ce în ce mai greu. Aici era lipsa.

zeul sexului obosit
Editorial „Sălășluia-în, zeul obosit”. Imagine generată cu AI. Credit foto: Freepik

Rămas singur și treaz, în spatele ochilor lui albaștri, Sălășluia-în simțea cum Zeul din el oftează.

„Am obosit”, spuse Zeul.

„Vreau aventură. Vreau Africa toridă. Doar de acolo pot să-mi fac treaba care mă bate pe umăr ca o bufniță. Ce mai înseamnă azi înțelepciunea?”

Și l-a părăsit.

Sălășluia-în a rămas un semizeu fără conținut. Un om golit de forța care-l locuise. Un vas încăpător, dar fără zeu.

Un trup obișnuit, într-un birou obișnuit, într-o lume care nu mai avea timp pentru mituri.

*Sălășluia-în – Așa se numește bărbatul în care trăia Zeul Sexului (adică Sălășluia în) în acel moment  

CITEȘTE ULTIMELE EDITORIALE SEMNATE DE ȘTEFAN ALEXIU

Articole noi

Related articles