Agresorii sexuali condamnați înscriși în registru nu se vor mai putea angaja în şcoli, spitale, centre de îngrijire sau centre de educaţie fizică şi sport.
Noua lege a fost adoptată miercuri, 25 februarie 2026, și conferă o protecție sporită pentru minori și persoane vulnerabile. Pentru a intra în vigoare mai are nevoie doar să fie promulgată de președinte.
Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale sau de exploatare a unor persoane ori asupra minorilor a fost înființat în 2019.
Potrivit datelor M.A.I., la momentul depunerii proiectului de lege erau înscrise peste 65.000 de persoane în registru.
„De azi, există un pic mai multă protecție pentru minori și persoanele vulnerabile față de agresorii sexuali condamnați. Legea menționează acum foarte clar că aceștia, dacă sunt înscriși în Registru, nu se mai pot angaja în școli, spitale sau centre de îngrijire. De asemenea, Registrul va conține și informații privind locul lor de muncă, o informație care până acum lipsea”,
senatorul USR Ștefan Pălărie, unul dintre inițiatorii proiectului de lege
În plus, persoanele înscrise în Registru sunt obligate să ofere Poliției date despre angajatorul sau entitatea cu care au încheiat un contract de muncă, de voluntariat sau alte raporturi similare.
Închisoare pentru angajatorii care nu cer certificatul de integritate
Mai mult decât atât, cei din cadrul instituţiilor publice sau private care nu solicită angajaților sau voluntarilor să prezinte certificatul de integritate comportamentală vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendaţi.
Însă, din forma finală a legii a fost scoasă prevederea care permitea Poliției să verifice și situația agresorilor deja angajați în instituțiile vizate, pentru a se asigura încetarea contractelor.
„Îmi doresc să revenim cu un proiect de lege care să închidă tot acest cerc, pentru siguranță completă în fața acestor personaje cu risc mare de recidivă”, a adăugat senatorul.
Educația sexuală și prevenirea abuzurilor sunt teme esențiale pentru o societate sănătoasă. Astfel că noua lege limitează agresorilor sexuali condamnați la poziții care implică contact direct cu minori sau persoane vulnerabile, precum copii, vârstnici sau persoane cu dizabilități.
CITEȘTE ULTIMELE ȘTIRI:
- Legea femicidelor a fost promulgată în RomâniaZi istorică pentru România. Joi, 23 aprilie, președintele Nicușor Dan a promulgat legea pentru prevenirea femicidelor. Agresorii sunt de acum sancționați mai aspru, cu 15-25 de ani de închisoare sau… Citește mai mult: Legea femicidelor a fost promulgată în România
- Scrie despre parteneriatul civil și câștigă 4.700 leiBursa Superscrieri lansează o provocare pentru orice jurnalist care vrea să documenteze în profunzime parteneriatul civil. Jurnaliștii au timp până pe 30 aprilie să aplice pentru o bursă care susține… Citește mai mult: Scrie despre parteneriatul civil și câștigă 4.700 lei
- Vrei să fii voluntar PRIDE? Ultimele înscrieri în România și MoldovaLuna iunie cuprinde, de cel puțin un deceniu, evenimente din sfera PRIDE, dedicată comunității LGBTQIA+. Până când te poți înscrie, ca voluntar și ce oportunități sunt? Sunt ultimele zile în… Citește mai mult: Vrei să fii voluntar PRIDE? Ultimele înscrieri în România și Moldova
- PeaceJam Câmpina începe în weekend. Programul completÎn jur de 100 de adolescenți s-au înscris la conferința internațională PeaceJam Câmpina care își deschide porțile în weekend. Intrarea este liberă! Ce se dezbate anul acesta la PeaceJam? Viitorul… Citește mai mult: PeaceJam Câmpina începe în weekend. Programul complet
- HPV 101: Adevărul despre virus, în Târgu JiuCât de multe știi, de fapt, despre HPV… și cât doar crezi că știi? Ai ocazia să afli vineri seară, dacă participi la un workshop în Târgu Jiu. Cu această… Citește mai mult: HPV 101: Adevărul despre virus, în Târgu Jiu






