Educația sexuală în Franța este prevăzută de lege, dar în practică nu prea se predă. Din acest motiv, statul a fost condamnat de justiție.
De aproape 25 de ani, din 2001, legea franceză prevede cel puţin trei cursuri pe an de educaţie afectivă, relaţională şi sexuală pentru elevii de grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu şi liceu.
Cu toate acestea, un sondaj de opinie din 2023 a arătat că doar o minoritate din elevi au participat la aceste cursuri. Drept urmare, trei ONG-uri au dat în judecată statul francez, notează Rfi. Și au câștigat.
Este vorba despre organizațiile Planning familial, Sidaction şi SOS Homophobie.
Ce cuprinde programa de educație sexuală în Franța?
În Franța, educația sexuală este obligatorie din 2001, fiind predată în cadrul unui curs numit „Educaţie despre viaţa afectivă, relaţională şi sexuală” (Evars).
Programa urmăreşte ca elevii francezi:
- „să aibă o viziune egalitară a relaţiilor dintre femei şi bărbaţi”,
- „să înveţe ce înseamnă respectarea corpului uman”
- şi „să ştie ce sunt violenţele sexiste, sexuale şi mutilările sexuale feminine”.
Evident, cursurile sunt adaptate în funcţie de vârsta copiilor.
- în grădiniţe şi şcolile primare se va vorbi despre viaţa afectivă şi relaţională,
- la gimnaziu şi liceu se va evoca în plus şi sexualitatea.
Toate aceste prevederi sunt cuprinse în Codul educaţiei al statului francez.
În România, educația sexuală nu este obligatorie în programa școlară. Avem un singur curs “Educație pentru sănătate”, elaborat încă din 2002. Dar este opțional și se face doar cu acordul părinților. În anul școlar trecut au participat la acest curs 2% dintre elevi, conform datelor scoala9.ro.
Educația sexuală în Franța, mai mult pe hârtie
Un sondaj de opinie realizat în 2023 a arătat că numai 17% dintre tinerii de 15-24 de ani au declarat că au beneficiat de astfel de cursuri în timpul şcolarizării.
Din acest motiv, trei ONG-uri au depus atunci plângere contra statului francez. Justiția le-a dat dreptate și le-a acordat un prejudiciu moral simbolic de un euro acestor asociaţii.
Însă, statul francez a luat aminte de această “mustrare” și promite că va repara situația începând cu acest an școlar.
Însă, noua variantă a programul EVARS a stârnit numeroase controverse în rândul europenilor. Pe rețele au apărut și dezinformări care speriau părinții. Acestea afirmau că elevii ar învăța despre relații intime de la 3 ani, despre masturbare și identitate de gen de la 6 ani.
O altă informație falsă, care a circulat pe Internet și a fost dezmințită de factual.ro, susținea că părinții care refuză participarea copiilor la aceste riscă amenzi și închisoarea. Iar alții au dezinformat spunând că EVARS va fi introdus în toate statele membre UE.
Iată și poziția Ministrului Educației Daniel David vizavi de EVARS și educația sexuală în România
CITEȘTE ULTIMELE ARTICOLE DE EDUCAȚIE SEXUALĂ
- Ce face, de fapt, educația sexuală pentru tineri? Raport UNESCOEducația sexuală este încă privită cu suspiciune în România, dar și în multe alte țări. Principală temere este dacă educația sexuală îi face pe adolescenți „mai curioși” sau îi încurajează… Citește mai mult: Ce face, de fapt, educația sexuală pentru tineri? Raport UNESCO
- India introduce educația sexuală obligatorie în școli. Ce învață copiii de la 6 aniIndia a hotărât că e mai bine să educe și nu să pedepsească adolescenții care întrețin relații sexuale consensuale. Guvernul a acceptat oficial să introducă educație sexuală comprehensivă în școli… Citește mai mult: India introduce educația sexuală obligatorie în școli. Ce învață copiii de la 6 ani
- „Izolează, îmbată, intimidează”. Tactici prin care bărbații obțin sex fără consimțământ95% dintre bărbații tineri recunosc tactici de agresiune sexuală prin care au obținut sex fără consimțământ. Ce spune un studiu șocant din 2026 care a garantat anonimat deplin? Un studiu… Citește mai mult: „Izolează, îmbată, intimidează”. Tactici prin care bărbații obțin sex fără consimțământ
- Ce ascunde clitorisul? Prima hartă 3D a nervilor care explică plăcerea femininăCât de bine cunoaștem cum funcționează excitația și plăcerea feminină? Cercetătorii au făcut pentru prima dată o hartă 3D completă a nervilor din clitoris, la 30 de ani distanță față… Citește mai mult: Ce ascunde clitorisul? Prima hartă 3D a nervilor care explică plăcerea feminină
- Sexting în loc de aplicații de dating. Ce trebuie să știi ca să fii în siguranțăAplicațiile de dating nu mai sunt la modă. În schimb, tot mai mulți tineri din România trimit mesaje, poze sau clipuri cu tentă sexuală prin Instagram, Snapchat, WhatsApp sau TikTok.… Citește mai mult: Sexting în loc de aplicații de dating. Ce trebuie să știi ca să fii în siguranță








