REZOLVAT #2, un ziar pe tema educației sexuale. Unde se lansează?

Scoala9 lansează al doilea număr al ziarului REZOLVAT, dedicat în întregime temei educației sexuale. Publicația va fi distribuită în școli și licee din țară gratuit. 

Evenimentul de lansare are loc vineri, 28 noiembrie, de la ora 16.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov (B-dul Eroilor nr. 29).

Dezbatem despre cum putem să facem educația sexuală o normalitate în școli și în societate. Vorbim fără frică, într-un spațiu sigur, împreună cu experți, medici, profesori, elevi și studenți, despre o temă care prea mult timp a fost un tabu. 

Scena9.ro

În România, educația sexuală se studiază sub forma unui opțional. Acesta e introdus la decizia școlilor și poartă numele de „Educație pentru Sănătate”.

Componenta de educație sexuală din acest opțional, cu noțiuni despre infecții cu transmitere sexuală și contracepție, se predă începând cu clasa a VIII-a. Și doar cu acordul părinților. 

Invitații dezbaterii pe tema educației sexuale:

  • Gabriela Mateoc, medic de familie cu competență în planificare familială
  • Alexandra Miroslav, coordonatoare de programe la Tineri pentru Tineri
  • Daria Carastoian, educator între egali
  • Ilinca Ghiza, consilieră locală Brașov

Moderatoarea dezbaterii este jurnalista Cristina Radu, care a și coordonat tema educației sexuale în proiectul REZOLVAT. 

Ziarul REZOLVAT #2 cuprinde editoriale, reportaje, interviuri despre soluții în predarea educației sexuale, idei pentru profesori, părinți și elevi, date științifice și studii de caz din alte țări.

Școala9 este un proiect editorial independent dedicat educației preuniversitare, un demers axat pe soluții, care documentează și comentează situația învățământului din perspective multiple. Un forum al ideilor despre educație care pornește din interiorul sistemului, dinspre specialiști, profesori, elevi și părinți.

Jurnaliștii Școala9 au susținut cursuri cu elevi și studenți în școli sau online și au susținut colaborările jurnalistice care s-au concretizat în articole.

Școala9 este un program coordonat de Fundația9, înființată în 2017 de BRD – Groupe Société Générale.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE DESPRE EDUCAȚIE SEXUALĂ

Articole noi

Related articles