Să predai educație sexuală? Asta da provocare! Și până să spui “Nu e de mine”, gândește-te doar la următorul aspect: știu adolescenții cum se folosește corect un prezervativ? Ei bine, ai putea să-i înveți chiar tu.
Ai timp până la finalul lunii septembrie 2025 să intri în programul de voluntariat Ajungem Mari prin care ajuți tinerii instituționalizați, scrie scoala9.ro. Te poți înscrie completând formularul: https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/.
Beneficiezi de training, iar cursurile de educație sexuală sunt publice şi gratuite. Astfel că pot fi accesate online de oricine doreşte să abordeze aceste subiecte cu copiii şi adolescenţii, fie ei profesori sau părinți.

Ce este Ajungem Mari? Programul aparține Asociaţiei Lindenfeld ce susține educaţia copiilor şi tinerilor din centre de plasament şi medii defavorizate. În prezent sunt înscriși peste 1.300 de voluntari care merg săptămânal la cei peste 3.500 de copii şi tineri incluşi în program, timp de cel puţin 8 luni.
Cum arată o oră de educație sexuală?
Cum se folosește corect un prezervativ? Cine trebuie să-l aducă? Și ce e ăla consimțământ? Sunt informații de bază, dar care nu sunt știute de adolescenți. Mai mult decât atât, discuțiile pot fi stânjenitoare, atât pentru ei, cât și pentru cel care le predă. Dar sunt metode prin care putem trece dincolo de chicoteli sau de jenă.
Daniela Prună, o psihologă din Bacău, a povestit pentru scoala9.ro despre experiența ei ca voluntar în programul Ajungem Mari.
Când am venit cu asta către ei, au trebuit să se deschidă, să spună dacă și-au început viața sexuală, subiect care este extrem de rușinos, se vede că nu s-a discutat cu ei pe acest subiect. Nu sunt deloc în elementul lor când vorbesc aceste lucruri. Oricum nu am niciun dubiu că toți și-au început viața sexuală, dar numai recunoașterea acestui fapt este o jenă foarte mare.
Daniela Prună, psihologă și voluntar Ajungem Mari
Cursul de Educație pentru Sănătate, unde sunt predate și noțiuni de educație sexuală, este susținut de multe exemple, exerciții și interacțiune cu tinerii. Nu e suficient doar să predai teoria. Iar ideile trebuie repetate până când vor fi însușite.
Jocul “Cum se folosește prezervativul?”
Mai multe bilețele pe care sunt scrise etapele utilizării unui prezervativ sunt puse într-un balon.
Se umflă balonul și apoi se sparge.
Toți sunt rugați să ordoneze pașii descriși pe bilețele.
E doar unul dintre exercițiile de la întâlnirea despre planificare familială și metode contraceptive pe care voluntarii le fac cu adolescenții din centrele de plasament.

Programul a fost dezvoltat încă din 2019 cu sprijinul unui psiholog și este structurat pe grupe de vârstă:
- 5-9 ani: unde se discută într-un limbaj accesibil copiilor despre igiena de bază, schimbări corporale la pubertate, violență și abuz.
- 10-13 ani: cei mici sunt ajutați să identifice părțile componente ale organelor sexuale și igiena lor corectă, să recunoască comportamentele și situațiile de abuz, să știe cum s-au născut și cum se fac copiii.
- 14-18 ani: sunt abordate teme avansate precum planificarea familială, metode contraceptive, infecții cu transmitere sexuală, violenţa domestică.

Curs de educație sexuală, disponibil gratuit online
Programul de educația sexuală a fost inițiat la nevoia adolescenților de a avea răspunsuri la întrebări sensibile. A început în patru județe, iar acum a fost extins în 27 de județe, ajungând la mii de copii. Începând de anul trecut, proiectul include și tinerele mame din centrele maternale din șapte județe. Aici intervin și specialiști precum moașe sau medici pentru sesiuni practice.
Ce ajută este faptul că dincolo de chicoteli, de râsete sau de «iar ne luați cu prezervativul», relația de încredere pe care deja o are cu tine este baza și de aia are cumva curajul să spună că nu știe ce e ăla consimțământ, nu știe la ce perioadă ar trebui să schimbe aparatul de ras. E foarte important pentru noi să spună ce știu și să lămurim împreună.
Adina Pascal, manager de proiect Ajungem Mari
Materialele sunt gratuite și accesibile public pe Google Drive, permițând voluntarilor să folosească metode interactive, cum ar fi jocuri și discuții de grup, pentru a crea un mediu de încredere.
Iar voluntarii nu trebuie să fie experți. Ei primesc traininguri și sunt încurajați să lucreze în echipe de doi, cu grupuri mici de până la zece copii, pentru a personaliza lecțiile.
Angajamentul de voluntariat Ajungem Mari este de minim opt luni, timp în care dedici trei ore pe săptămână. Ai o oră de pregătire și alte două de lucru efectiv cu copiii și adolescenții.
De asemenea, voluntarii pot desfășura nu doar aceste cursuri de Educație pentru sănătate, ci îi pot ajuta la teme, pot conduce ateliere creative, jocuri, ieșiri și excursii.