Prima zi de școală este cu emoții. Copiii și părinții sunt derutați și nu știu dacă pe 8 septembrie vor găsi școlile deschise sau nu.
Noul an școlar 2025-2026 este programat să înceapă pe 8 septembrie și conține 36 de săptămâni de cursuri.
Dar oare vor găsi elevii pe cineva în școli luni, pe 8 septembrie? Se vor organiza festivități de deschidere, în condițiile în care 30.000 de profesori sunt așteptați să participe la un protest masiv în Piața Victoriei? Nimeni nu știe un răspuns clar, universal valabil. Totuși, iată ce a declarat Ministrul Educației miercuri, 3 septembrie 2025.
„Părinţilor le transmit că şcoala va începe pe data de 8 septembrie. Nu cred că vor fi şcolile goale. Dacă se va întâmpla acest lucru – Doamne, fereşte – ar trebui să fie cazuri extrem-extrem de rare. Copiii trebuie să vină la şcoală, şcolile vor fi pregătite. Am văzut şi poziţia sindicatelor, mi se pare, din perspectiva unui sindicat, ca să spun aşa, o perspectivă corectă. În sensul că vor fi şi la şcoală. Nu ştiu câte şi ce activităţi vor face, dar, cu siguranţă, copiii vor intra la clasă şi vor fi supravegheaţi, probabil că unii profesori vor desfăşura activităţile în mod obişnuit, în mod normal, astfel încât – da – şcoala va începe în data de 8.
Daniel David, Ministrul Educației, pentru Libertatea

Ce se întâmplă luni, în prima zi de școală? Această întrebare i-a fost pusă și liderului sindical Marius Nistor.
Profesorii vor putea protesta în unitățile de învățământ, iar dacă vor veni copii la școală în situațiile acelea de excepție, vom avea grijă de ei. Dar nu se va desfășura niciun fel de activitate cu caracter didactic. Nu va fi acceptată niciun fel de festivitate care nu-și are sensul.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicale „Spiru Haret, pentru Digi24
30.000 de profesori vor protesta în prima zi de școală
Sindicaliştii din Educaţie au anunțat că vor organiza un amplu protest la Guvern, chiar în prima zi a noului an şcolar, unde sunt așteptați să participe aproximativ 30.000 de profesori. Aceștia vor face apoi și un marş de protest către Palatul Cotroceni.
Mai mult decât atât, i-a invitat pe părinți și studenți să li se alăture.
„Părinții să vină alături de noi la protestul pe care îl organizăm în Piața Victoriei. Studenții, la fel, vor fi alături de noi, că poate dacă Guvernul nu ascultă de vocea cadrelor didactice, atunci glasurile reunite și ale elevilor, și ale studenților, și ale părinților, și ale noastre, poate le vor desfunda urechile și vor înțelege că aceste măsuri sunt măsuri greșite, care ne duc într-o direcție total eronată”.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicale „Spiru Haret”, pentru Digi24
De ce protestează profesorii?
Iată care sunt nemulțumirile invocate de sindicaliști, potrivit Hotnews, în urma aplicării Legii nr. 141/2025 care a adus modificări semnificative:
- Creșterea normei didactice de predare cu 2-4 ore;
- Comasarea a sute de unități de învățământ;
- Creșterea efectivelor de preșcolari/elevi la grupă/clasă;
- Reducerea cu peste 50% a tarifului utilizat pentru remunerarea activității efectuate în regim de „plată cu ora”;
- Creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori.