Sex. Am spus cuvântul ăsta când aveam nici 6 ani. Tare. Răspicat. În fața tatălui meu. Fără niciun pic de jenă. Nu știam ce înseamnă. Doar că e ceva… interzis. Ceva despre care nu se cuvine să vorbim.
Nu știu cine m-a învățat cuvântul sex, dar nu am cum să uit expresia de pe chipul tatălui meu. Oau! Și ce impresie i-am făcut auzindu-mă zicându-l. Pentru că a rămas fără cuvinte, am continuat: “Da, tati! Ce înseamnă sex?”.
Pentru prima dată l-am văzut fâstâcindu-se. Bâlbâindu-se. “Nu știu! Du-te și întreab-o pe mă-ta!”, mi-a spus el, încercând să scape. Nu mai știu dacă mama mi-a dat vreun răspuns. Eram mult prea uimită de reacția tatălui meu și, mai ales, de faptul că eu am reușit să-l pun în dificultate.
Este una dintre primele mele amintiri cu tatăl meu. O amintire dragă, dar care iată, pune cumva punctul pe “i”: copiii sunt curioși și vor să știe ce înseamnă sexul. Și nu au nevoie de pornografia atât de ușor accesibilă pe Internet. Nu!
Au nevoie de educație sexuală! De ce ne e atât de frică să le-o oferim? Oare n-ar trebuie să ne fie mai frică să afle informații greșite și prea explicite pentru vârsta lor?!