Câți tineri se bazează pe părinți în discuțiile despre sex? Studiu Beach, Please!

Care este relația dintre adolescenți și părinți când vine vorba de sănătate și discuțiile despre sex? Un studiu realizat în timp real la festivalul Beach, Please! de către IZI data și Fundația Filantropică Metropolis dezvăluie cum are loc acest dialog necesar.

Concluzia este una optimistă, dar cu provocări. 7 din 10 adolescenți spun că primesc sprijinul emoțional necesar de la părinți atunci când au întrebări legate de sănătate.

Câți însă discută deschis despre relații și sexualitate?

Vaccinarea anti-HPV este considerată o măsură esențială de prevenție atât de tineri, cât și de părinți. Cu toate acestea, iar lipsa de informare despre HPV persistă.

Află mai multe: Ce este HPV și de ce este periculos? Afectează doar femeile? GHID (1)
Credit foto: Freepik

Câți adolescenți discută despre sex cu părinții?

Conform studiului, dialogul deschis este o practică frecventă: 

  • 96% dintre tineri discută cu părinții despre sentimente, școală sau relații, 
  • 99% abordează subiecte legate de sănătate. 
  • 29% dintre adolescenți evită să vorbească despre sexualitate cu părinții lor
  • 27% dintre ei ocolesc discuțiile despre relații. 
  • În contrast, 57% dintre părinți cred că adolescenții lor nu evită niciun subiect, dezvăluind o percepție diferită între generații.

Prevenția și sănătatea adolescenților sunt subiecte care trebuie abordate cu responsabilitate și sinceritate. Ne bucură deschiderea festivalului Beach, Please! pentru astfel de inițiative și implicarea părinților în acest dialog.

Codin Maticiuc, reprezentant al Fundației Filantropice Metropolis

De unde se informează adolescenții despre corp și sănătate?

  • Părinții (55%) sunt sursa principală de informare
  • internet (39%), 
  • medici (36%) 
  • prieteni (21%). 

Părinții confirmă această tendință, 64% dintre ei considerându-se principala sursă de informare a copiilor lor. Totuși, internetul, cu 52% mențiuni din partea părinților, joacă un rol semnificativ, subliniind nevoia de educație digitală pentru a filtra informațiile corecte.

Părinții de azi vorbesc cu adolescenții lor despre sexualitate, relații și prevenția BTS. Am fost plăcut surprinsă să văd cât de uniform se potrivesc răspunsurile tinerilor și ale părinților. Totuși, o treime dintre adolescenți au nevoie de mai multă informare și înțelegere a prevenției.

Silvia Luican, fondator IZI data.

Vaccinarea anti-HPV: prioritară, dar cu ezitări

Vaccinarea anti-HPV este percepută ca una dintre cele mai importante măsuri de prevenție: 

  • 84% dintre adolescenți și 92% dintre părinți recunosc importanța acesteia.
  • 70% dintre tineri și 87% dintre părinți consideră vaccinul esențial pentru sănătatea pe termen lung.
  • Totuși, doar 40% dintre respondenți au făcut vaccinul.
  • 28% intenționează să îl facă.
  • 32% fie refuză, fie sunt încă nehotărâți

Lipsa de informare contribuie la acest decalaj: 22% dintre adolescenți spun că nu știu suficient despre HPV, iar 15% declară că nu sunt deloc informați.

Prevenția începe cu informarea corectă și dialogul deschis. La Beach, Please! am fost alături de tineri și părinți pentru a răspunde întrebărilor despre HPV și vaccinare, chiar și într-un cadru neconvențional ca un festival.

Dr. Simona Vasilescu, medic ginecolog
Discuțiile despre sex
Mama joacă un rol cheie în inițierea discuțiilor despre prevenția HPV, fiind menționată în 64% dintre cazuri ca persoana care abordează subiectul. Credit foto: Freepik

„How to Adolescence” – un ghid pentru dialog între generații

Studiul realizat la festivalul Beach, Please! 2025 face parte din proiectul How to Adolescence. Acesta a fost lansat de Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai, cu sprijinul Federației Tinerilor din Cluj și MSD România. 

Proiectul cuprinde un ghid gratuit, disponibil online la https://publichealth.ro/wp-content/uploads/2025/06/How-to-Adolescence.pdf 

  • abordează teme precum schimbările corpului,
  • relațiile, sexualitatea și prevenția

România sprijină vaccinarea anti-HPV prin programe gratuite pentru tinerii între 11 și 19 ani și compensare de 50% pentru femeile între 19 și 45 de ani. Recent, a fost promulgată legea care extinde vaccinarea gratuită până la 26 de ani, atât pentru fete, cât și pentru băieți.

Un pas spre educație și prevenție

Realizat pe un eșantion de 90 de părinți și 132 de tineri între 14 și 19 ani, studiul de la Beach, Please! este doar prima etapă a unei cercetări mai ample. Aceasta va include un sondaj național cu 1.000 de respondenți. 

Fundația Metropolis, cunoscută pentru proiecte precum renovarea secțiilor de pediatrie și construcția unui spital de psihiatrie pediatrică în București, subliniază importanța educației pentru sănătate. 

Acest studiu evidențiază că, deși părinții sunt un pilon esențial pentru adolescenți, mai este nevoie de educație și comunicare pentru a reduce barierele legate de sexualitate și prevenție. 

Inițiative precum How to Adolescence și prezența medicilor în spații neconvenționale pot face diferența în construirea unui viitor mai sănătos pentru tineri.

Citește și:
Limbajul Gen Z și Millennials. Generația care în loc de te iubesc spune… 

Latest articles

Related articles