Beach, Please! Bilete de la 450 la 100.000 lei. Line-up și condiții de participare

Beach, Please! este acum oficial cel mai mare festival de muzică din Europa, cu un trafic total estimat la peste 500.000 de persoane pe parcursul celor cinci zile.

Organizat pe o suprafață de 21 de hectare, în Costinești, ediția din 2025 aduce: 

  • cea mai mare scenă montată vreodată în Europa, 
  • cel mai puternic sistem de sonorizare implementat pe continent 
  • și o producție la nivelul celor mai mari festivaluri din Statele Unite. 

Aflat deja la a patra ediție, bugetul Beach, Please! este și el unul pe măsură. Au fost alocați 16 milioane de euro pentru organizare și încă 3 milioane pentru dezvoltarea locației, au anunțat fondatorii în cadrul conferinței de presă.

„Anul acesta, Beach, Please! nu mai seamănă cu un festival, ci cu un adevărat oraș. Aici vin peste 15.000 de turiști străini, dar poate și mai important, aici, în România, tinerii se bucură de o experiență care depășește standardele europene, chiar la ei acasă”, 

Selly (Andrei Șelaru), co-fondator Beach, Please!

Line-up Beach, Please!

Artiști internaționali de top precum A$AP Rocky, 21 Savage, Young Thug, Lil Baby și mulți alții sunt parte din lineup-ul care transformă Beach, Please! într-un fenomen cultural global. Cu toate acestea, spiritul rămâne local, astfel că festivalul nu se extinde în alte orașe sau țări. 

Locație: Costinești, România

Perioadă: 9-13 iulie 2025

Trafic total estimat: 500.000 participanți

Participanți internaționali: Germania, Marea Britanie, Spania, Olanda, Republica Dominicană

Line-up: A$AP Rocky, 21 Savage, Young Thug, Lil Baby și alții

Suprafață totală: 21 hectare

Siguranța tinerilor care participă la festival este asigurată de 800 de agenți de pază, fiind montate 100 de camere video care sunt supravegheate dintr-un dispecerat central. Credit foto: selly.net

Infrastructură:

● 6 hectare de pavele

● Peste 500 de copaci plantați

● 10 kilometri de rețele tehnice îngropate

● 250 de stâlpi de iluminat

● 45 de hidranți montați (comparativ cu 42 în toată localitatea Costinești)

Siguranță și conectivitate:

● 4 puncte medicale avansate

● 2 spitale mobile

● 800 de agenți de pază

● 150 de cadre medicale și voluntari

● 100 de camere video supravegheate din dispecerat central

● De 3 ori mai multe antene de telefonie mobilă față de 2024

● Zone de telefonie fixă gratuite în interiorul festivalului

Investiții în 2025:

● 16 milioane euro – buget de organizare

● 3 milioane euro – infrastructură locală și dezvoltări permanente

Organizatorii estimează un impact economic de peste 70 milioane de euro, cu beneficii directe pentru unitățile de cazare, transportatori, restaurante și servicii locale din întreaga zonă.

Echipa de organizare cuprinde peste 4.500 de persoane

● 1.500 de voluntari

● 1.600 de angajați food & drinks

● 800 de agenți de securitate

● 150 de persoane în echipa de curățenie

La Beach, Please! vin majoritar tinerii din Gen Z. Astfel că 70% dintre participanți au între 18–25 de ani. Credit foto: Selly.net

Beach, Please! Condiții de participare, Gen Z și drogurile

Vârsta minimă pentru a participa la BEACH, PLEASE! 2025 este 14 ani.

Minorii între 14 si 15 ani trebuie să fie obligatoriu însoțiți de un părinte sau tutore legal. Iar părintele/tutorele legal trebuie să aibă, de asemenea, bilet valabil pentru a intra in festival, spun organizatorii.

Selly a vorbit despre generația din care face parte și despre nevoia de a susține tinerii, nu de a-i judeca:

„Anul trecut, am avut zero cazuri raportate de consum de droguri sau alcool în exces în punctele medicale. Suntem o generație mai responsabilă decât pare. Festivalul nu este despre exces, ci despre apartenență, exprimare, siguranță și echilibru.”

Cât costă un bilet sau un abonament la Beach, Please!?

Biletele încep de la 450 de lei pentru o zi și ajung până la 4.000 de lei pentru 5 zile (categoria Elite) sau chiar 100.000 lei pentru Private Lounge pentru mai multe persoane. 

De asemenea, toate biletele sunt nominale, netransmisibile și nu se returnează. În momentul în care se achiziționează biletul, trebuie completat numele complet al participantului. În cazul în care participantul nu mai poate ajunge la eveniment, biletul este nul, nu se poate schimba numele de pe bilet ulterior.

Tarife în noul camping Beach Please

Zona este dotată cu toate facilitățile esențiale pentru un sejur de 5 zile fără griji: dușuri și toalete curate, foodtruck-uri variate, o cafenea, zone umbrite, stații de încărcare pentru telefoane mobile, spații securizate pentru obiecte personale, dar și zone de sport – terenuri de volei și fotbal. 

Accesul în camping se face doar pe bază de brățară și este supravegheat 24/7. 

Prețul unui camping pass este de 350 lei pentru toată durata festivalului.

Pentru cei care nu vin cu cortul propriu, organizatorii oferă variante gata montate: 

  • corturi standard pentru două persoane la 110 euro / 549 lei (deci 22 euro sau 110 lei / noapte)  
  • și corturi de tip nest, încăpătoare, pentru 2 sau pentru 4 persoane – la prețul de 600 euro  / 2999 lei pentru 5 nopți. 

Puteți afla tarifele detaliate și puteți cumpăra biletele direct pe site-ul festivalului: https://bilete.beach-please.ro

Citește și: Selly: „Să te droghezi nu este cool”. Ce îi învață YouTuber-ul pe tinerii Gen Z

Latest articles

Related articles