Cine este cel mai în măsură să-i învețe pe copii despre sex? Bineînțeles, într-un mod adecvat vârstei, cu informații corecte și fără să le inducă sentimentul de rușine sau că ceva e în neregulă cu ei.
Răspunsul este unul cât se poate de simplu. Educația sexuală începe acasă și… continuă la școală. Nu există un profesor unic și nici o materie universal valabilă pentru toți copiii.
Cei mici primesc educație sexuală încă de la naștere. Oricât de șocantă ar putea fi această afirmație, e susținută științific. Părinții sunt primii educatori, fie că sunt conștienți de asta, fie că nu.
Educația sexuală este parte a educației generale a copilului și este întotdeauna împărtășită copilului, chiar în mod inconștient.
“Standardele pentru Educația Sexuală în Europa”, OMS și BZgA, 2010
Modul în care părinții relaționează între ei oferă copiilor exemple solide cu privire la funcționarea relațiilor.
Astfel, părinţii reprezintă pentru copiii lor modele de urmat pentru rolurile de gen și exprimarea emoțiilor, sexualității și tandreței.
Tipuri de educație sexuală:
- Informală (de la apropiați): părinți, frați, prieteni
- Formală (de la specialiști): profesori, manuale și broșuri informative, site-uri educative, campanii mass-media, furnizori de servicii medicale
Copiii au nevoie de ambele tipuri de educație sexuală. Ele nu se exclud, ci se completează.
Comportamentul sexual al copiilor și tinerilor apare la nivel individual sau între colegi, în condiții de joacă sau cicăleală, ca modalitate de autocunoaștere sau de cunoaștere a celor din jur.
“Standardele pentru Educația Sexuală în Europa”, OMS și BZgA, 2010
În acest mod, copiii și tinerii:
- descoperă ce le place și ce nu,
- învață cum să trateze intimitatea,
- deprind reguli de comportament în situații sexuale,
- își formează normele și valorile cu privire la sexualitate
Este bine știut faptul că toate tipurile de valori și norme comportamentale se transmit de la o vârstă fragedă prin media, părinți și alți educatori.
Așadar, la fiecare etapă a vieții, sexualitatea este exprimată diferit și de fiecare dată capătă o nouă semnificație.
Citește și: Ce este educația sexuală? Ce face și când începe?
Tocmai de aceea, foarte important de punctat este faptul că educația sexuală trebuie să fie adecvată vârstei.
“Termenul „adecvat vârstei” este important în acest context. De fapt, este mai corect să folosim termenul „adecvat dezvoltării”, deoarece nu toți copiii se dezvoltă în același ritm.”
“Standardele pentru Educația Sexuală în Europa”, OMS și BZgA, 2010
Acest termen, „adecvat vârstei” este despre nivelul de detalii pe care le putem oferi copiilor la o anumită vârstă. Spre exemplu, dacă un copil de 4 ani întreabă de unde apar bebelușii, răspunsul „din burtică de la mămica” este de obicei suficient și adecvat vârstei.
Însă, dacă mai târziu același copil întreabă „cum ajunge bebelușul în burtică la mămica?”, răspunsul va fi tot adecvat vârstei. Un lucru e clar! Răspunsul neadecvat este: „Ești prea mic pentru astfel de întrebări!”, spun experții care au elaborat Standardele.
Așadar, aceleași subiecte privind educația sexuală trebuie revăzute la diferite vârste, fiind explorate mai pe larg pe măsură ce cresc.
De-a lungul țărilor europene se folosesc termeni diferiți atunci când vorbim despre educație sexuală în școli:
- Educație sexuală și relațională
- Educație pentru sănătatea reproducerii
- Educație sexuală cuprinzătoare
- Educație sexuală holistică
De regulă, aceste noțiuni nu fac parte dintr-o materie standard, ci sunt incluse în domenii mai largi precum: biologie, religie, educație civică, educație pentru sănătate, filosofie sau educație pentru viață.
Uneori, sunt invitați specialiști din afara școlii care să le predea elevilor astfel de cunoștințe: medici, asistenți medicali, moașe, tineri facilitatori sau psihologi, special instruiți în domeniul educației sexuale. Aici este importantă implicarea ONG-urilor din domeniu.
Mai mult decât atât, în unele țări, cum ar fi Suedia sau Estonia, copiii beneficiază de o parte din educația lor sexuală în centrele de sănătate pentru tineri, aflate în comunitate. Din experiența lor, astfel de centre încurajează prezența copiilor și accesul la informații adecvate.
Orele de educație sexuală în școli: obligatorii sau… opționale?
În Europa fiecare țară a decis caracterul acestor programe, dar chiar dacă sunt obligatorii, nu e garantat că se oferă și o educație sexuală de calitate. Totul depinde foarte mult de nivelul de instruire al profesorilor, dar și de gradul de reticență al părinților. Acolo sunt sunt opționale, părinții îi pot retrage de la astfel de ore, mai ales dacă nu sunt de acord cu programa.
De menționat faptul că există totuși un consens internațional cu privire la faptul că educația sexuală poate avea un impact pozitiv asupra sănătăţii sexuale a tinerilor.
În general, studiile analizate de experții UNESCO au demonstrat că educația sexuală în școli a dus la:
- o bună sănătate sexuală, inclusiv reducerea riscurilor;
- inițierea întârziată a actului sexual,
- utilizarea crescută de contracepţie şi prezervative
- şi un număr redus de parteneri sexuali
Un alt aspect este și faptul că educația sexuală este o materie la care nu s-a dat vreodată un examen. Aici nu se promovează pe bază de testări, deși unele elemente sunt integrate în alte materii, precum biologia.
Rolul părinților este foarte util în elaborarea programei școlare. De altfel, în Austria această cooperare este solicitată la nivel oficial.
Categorii de programe de educație sexuală:
Tip 1: DOAR ABSTINENȚĂ
Acestea sunt programe ce se axează, în primul rând sau în mod exclusiv, pe abstinența sexuală până la căsătorie. Ele mai sunt cunoscute ca programe „cum să spui nu” sau „doar abstinență”.
Tip 2: ABSTINENȚĂ PLUS
Aceste programe includ abstinența ca opțiune, dar acordă atenție și practicilor de contracepție și de sex protejat. Ele mai poartă și denumirea de „educație sexuală cuprinzătoare”.
Tip 3: EDUCAȚIE SEXUALĂ HOLISTICĂ
Sunt programe ce includ elemente din Tipul 2, dar pe care le pun într-o perspectivă mai amplă de creștere și dezvoltare personală și sexuală.
Care e diferența de filosofie?
- în Europa, programele de educație sexuală se axează pe creșterea personală,
- programele din Statele Unite ale Americii se orientează spre soluționarea sau prevenirea problemei.
Programele de Tip 1 au fost promovate și sprijinite de către administrația republicană a Statelor Unite, deși s-a constatat că nu au efecte pozitive asupra comportamentului sexual, conform unui amplu studiu citat în Standardele elaborate de OMS.
În acest sens, programele de Tip 2 au fost create ca răspuns la abordarea „doar abstinență”. În loc să nege practicarea sexului, aduc mai multe informații despre contracepție și sex protejat.
Programele de Tip 3 se axează pe dezvoltarea personală a tinerilor, extinzând aria de informații și cu privire la aspecte ce țin de relații. Aici “sexualitatea, așa cum apare și se dezvoltă pe parcursul adolescenței, nu este percepută ca și problemă sau amenințare, dar ca o sursă valoroasă pentru îmbogățire personală” (Standarde, 2010).
În SUA există doar programe de Tip 1 și Tip 2, spre deosebire de Europa de Vest, unde predomină programele de Tip 3.
Este America mai preocupată ca Europa de educația sexuală?
La prima vedere, America pare să ofere unicele resurse, dar este o falsă impresie. Întrucât literatura de specialitate internațională privind educația sexuală este în limba engleză, în timp ce majoritatea documentelor din Europa – linii directoare, manuale, materiale didactice, chiar rapoarte de evaluare, sunt în limbile europene naționale. De altfel, această barieră lingvistică a dus și la o slabă cooperare între statele europene pentru a pune laolaltă bune practici și provocări în educația sexuală a copiilor și tinerilor.
Surse:
“Standardele pentru Educația Sexuală în Europa”, OMS și BZgA, 2010. Documentul poate fi citit integral aici: https://www.bzga-whocc.de/en/publications/standards-for-sexuality-education/
Cover foto: Fotor AI-Generated Image